Patrocle

Când spui Patrocle, nu stai prea mult pe gânduri şi te gândeşti la prietenul de nădejde al Lizucăi, din Dumbrava minunată. De ceva vreme, Flavia are un asemenea prieten, Patrocle.
- Patrocle, hai să mergem în pădure, şi-l trage după ea, ducându-se într-una dintre camere.
- Patrocle, începe ploaia, hai să ne adăpostim sub un copac (copacul este masa din bucătărie). Şi stau acolo, încurajându-se unul pe altul, căci niciunuia nu-i plac tunetele.
Aseară, Flavia, încălţată cu papucii mei de casă, îl trage pe Patrocle după ea. La un moment dat, se împiedică de lesa lui Patrocle şi cade.
- Vai, mami, m-a împiedicat Patrocle şi am căzut. Trecem peste moment destul de uşor, vina a fost totuşi a papucilor, dar nu mai contează. Flavia îl "ceartă" uşor pe Patrocle:
- De ce nu eşti cuminte, Patrocle? De ce m-ai împiedicat? Nu o să mai vină Moş Crăciun la tine şi nici daruri nu vei mai avea! Foarte urât din partea ta...
Urmează, o serie de amintiri din arhiva personală, când la bunici fiind, a avut o experienţă oarecum similară, împiedicându-se de lesa unei căţeluşe.
Diferenţa dintre întâmplarea de la bunici şi cea de aseară: Patrocle nu este un câine adevărat, nici măcar de pluş, este capătul superior al blenderului de bucătărie... :)

O fetiţă cu tăticul ei!

Ideea şi realizarea aparţin tăticului, titlul este al Flaviei!

E toamnă iar...

Imi place toamna, de fapt, îmi plac doar culorile calde ale toamnei din zilele călduţe, aşa, ca-n descrierea din Hanul Ancuţei.

Au trecut mai bine de 3 luni de la ultima postare. Mult, puţin, timpul trece şi în curând vin sărbătorile de iarnă şi sfârşitul anului. Că a trecut timpul se vede pe mine. Burtica creşte, la fel şi Flavia, care îşi doreşte un frăţior şi o surioară. Prin urmare, ne face planuri pe termen lung :)

Flavia este fan în continuare, al filmului Veronica, la care am adăugat şi Veronica se întoarce. Nu merge încă la grădiniţă, încercăm să facem acasă diverse activităţi, după posibilităţile mele de timp, căci după cheful ei, ne-am juca tot timpul. Nu-mi pare rău că n-am înscris-o la grădiniţă în programul "trendy" de "socializare" de la o vârstă aşa timpurie. Astăzi am aflat, întâmplător sau nu, că în grupa în care ar fi putut fi ea, sunt şi copii mai mari de 4-5 ani, iar metoda de lucru este aceeaşi pentru toţi, inclusiv pentru cei de 3 anişori.

Nu ştiu cum sunt alţi copilaşi de vârstă ei, îndeosebi fetiţele, însă Flavia îşi manifestă pregnant interesul de mă ajuta în treburile casnice, inclusiv la bucătărit. Am fost impresionată, într-o seară, de răbdarea pe care a avut-o să cureţe câţiva căţei de usturoi, fără a fi nevoie de a relua procedura în urma ei. Plină de iniţiativă, mi-a adus celelalte ingrediente şi ustensile necesare finalizării mujdeiului de usturoi.

Din lista lungă de "de ce-uri", mi-au rămas în minte ultimele:

- de ce tati poartă doar un singur inel?

- de ce tună doar vara?

Revenim...

Brambolino

- Vreau cd-ul cu Brambolino!!!!
- Cu cine?!
- Cu Brambolinooooo!
Ne uităm neputincioşi la ea, nu ştim niciun cântecel de-al oamenilor mici cu... Brambolino. Nicio piesă muzicală de-a oameni mari nu-i dedicată lui Brambolino. Cine o mai fi şi Brambolino acesta? Singura soluţie care ne rămâne printre istericalele uşoare (nu ne plângem) este să scoatem teancul de cd-uri pe care le ascultăm de obicei şi o punem să aleagă.
Ei, cd-ul cu Brambolino este, de fapt, albumul Simphonicu al lui Nicu Alifantis. Nu l-am mai ascultat de multişor, e drept, dar pentru că ea nu voia să ne lase să punem nimic-nimic. Toane temporare, slavă Domnului...
Prin urmare, favoritul nostru este volumul 2: Balada dromaderelor, Balada bufonului, Balada Tocilescului, Balada chansonului vetust, Cântec cu morală etc.
Răsuflăm uşuraţi că i-am dat de cap lui Brambolino! Şi ascultăm Simphonicu, mulţumiţi cu toţii! Aşteptăm să mergem la un concert live cu Nicu Alifantis, undeva, cândva!

Despre Flavia/Veronica şi prietenii săi

- Mami, vulpea când doarme, îşi strică coada?

Ups, zic, nu pot s-o dezamăgesc, cum să-şi strice coana vulpe, frumuseţe de coadă.

- Nuuuu, cum să-şi strice coada, vulpea doarme pe o parte, aşa încât coada să rămână frumuşică.

Peste vreo zi-două, primeşte un răspuns mai... haios: bineînţeles că nu-şi-o strică, vulpea doarme cu coada în sus! (mulţumim, Alex).

Vulpea, iepuraşii, şoriceii, Motanul Dănila sunt personaje îndrăgite de Flavia în ultima vreme. Aţi recunoscut personajele? Mă trezesc într-o zi că-mi spune că ar vrea să vină la noi în casă nişte şoricei şi nişte iepuraşi. O, da, sigur, dacă am sta la casă, nicio problemă... N-am putut să-i spun nu categoric, am schimbat uşor subiectul.

Este inutil să vă mai spun, că deseori ni se spune că Flavia seamănă cu fetiţa aceea din filmul ăla de demult... cum se chema? Veronica, zic eu. A, da Veronica!

Ah, ce s-ar mai juca cu iepuraşii!

Aseară, taică-su a trebuit să-i caute pe Google, ce credeţi? Iepuraşii de la Dervent.

Anul trecut, prin noiembrie, ajungând la mănăstire, am descoperit că aveau acolo şi nişte iepuraşi pe care îi creşteau călugării. Bineînţeles, că le-am dat varză şi a fost o adevărată bucurie pentru ea.

A, la rezultatele căutării, am dat peste iepuraşii de la viatala ţara, cu care se jucase, de altfel, vara trecută!

Şi la o altă căutare prin PC-ul nostru, am găsit poze cu iepuraşii mult doriţi!

Zânele din Valea Cerbului

Pentru că Flavia s-a cam plictisit de poveştile clasice (gen Scufiţa Roşie, Motanul Încălţat, Frumoasa adormită sau Capra cu trei iezi şi lista poate continua - iertaţi-ne modestia), am încercat şi altceva (e drept, pentru copii mai mărişori).

Cum în ultima vreme, am tot cumpărat cărţi, şi mai ieftine şi mai scumpe, una dintre cărţile mai ieftine ca preţ, dar cu un conţinut minunat, este reprezentată de "Zânele din Valea Cerbului" a lui Nestor Urechia.

În cele câteva "însemnări despre autorul acestor poveşti şi despre zânele din Valea Cerbului" care preced poveştile propriu-zise, iată ce scrie:

"În urmă cu mai bine de jumătate de
veac, minunata Vale a Cerbului era un loc sălbatic, pe unde arar trecea câte-un
drumeţ, cu sacul în spinare. Doar ciobanii şi muntenii de prin satele de coastă
ştiau potecile stâncoase ce coborau din vârful Bucegilor către Buşteni - pe
atunci un sat mărunt de pe Valea Prahovei.

Pe la 1900, între casele răzleţe
ale satenilor din Buşteni se ivise, într-o poiană străjuită de anini, o casă mai
răsărită, albă şi cu cerdac larg de jur împrejur. Aici stătea, împreună cu soţia
şi cu fetiţa sa, tânărul inginer Nestor Urechia, care din 1898 lucra în calitate
de diriginte la construirea şoselei naţionale ce leagă şi azi Câmpina de
Predeal.

În răstimpuri de odihnă, din
cerdacul casei sale, ori de la măsuţa de lucru din curte, privea Bucegii, a
căror măreţie şi frumuseţe îl fermecau totdeauna şi, uitând de toate grijile
zilnice, se lăsa furat de lumea vrăjită a fanteziei. În asemenea ceasuri, se
întâmpla uneori ca fetiţa lui să-l roage să-i spună o poveste... numai una... şi
apoi încă una... şi încă una... poveşti cu zâne, cu zmei şi feţi frumoşi, cu
întâmplări nemaiuzite şi cu daruri nemaipomenite...

Atunci, din ceţurile fugare ale
piscurilor, din razele limpezi de soare, sau din umbrele pădurilor de cetini de
pe costişele Văii Prahovei, veneau plutind uşor, ca funigeii şi ca visul, Zânele
din Valea Cerbului... Veneau dansând şi zburând, nevăzute pentru alţii, doar lui
arătându-se aievea aici, în poiana cu anini, unde el le chemase ca să-i
şoptească la ureche câte un basm pentru fetiţa lui cea bălaie şi cu ochii
albaştri, care credea în zâne, le aştepta şi se bucura, auzind faptele şi
născocirile lor.

...Aşa s-au înfiripat aceste
poveşti despre Zânele din Valea Cerbului, poveşti pe care Nestor Urechia le-a
scris în poiana lui cu anini şi pe care le-a tipărit prima oară în 1904.

Azi, Valea Prahovei nu mai e
sălbatică şi neumblată cum era odinioară... La poalele Bucegilor, pretudindeni
aproape, în poieni cu anini sau cu brazi, vara, pot fi întâlniţi nenumăraţi
excursionişti; copiii înalţă aici focuri de tabără, potecile munţilor sunt
umbalte de tot mai mulţi iubitori ai naturii. Poate că, speriate de larma şi
râsul oamenilor din văi şi de pe culmi, Zânele din Valea Cerbului s-au pitulat
undeva, prin păduri şi poieni, preschimbate în gâze micuţe şi sclipitoare, aşa
cum spune povestitorul."

Cartea se adresează unor copiii mai mărişori (poate 5-6 anişori), dar Flavia mă uimeşte: ascultă, ascultă şi iar ascultă. Mă întrerupe din când în când să întrebe câte ceva, dar ne oprim doar când obosesc eu şi consider că e vremea să adoarmă. Încă un lucru interesant (de fapt, un aspect negativ al cartii): cartea nu are ilustraţii chiar deloc; cu toate acestea, Flavia continuă să rămână atentă la conţinutul textului. Mă bucură faptul că de câteva zile, îşi alege din raft tot cartea Zânelor din Valea Cerbului. Când ne oprim, are grijă să mă atenţioneze să las cartea deschisă, aşa încât să continuăm de unde am rămas.

Mă gândeam că textul poveştilor ar putea fi folosit ca scenariu pentru o serie de filme pentru copiii. Dar asta e doar în imaginaţia mea, căci n-am măcar nicio o părere avizată în domeniu.

Şi am o rugăminte: cum vara aceasta nu cred că vom mai pleca în vacanţă, pentru cei care ajung la acest post: ştie cineva, mai există, casa cu cerdac alb a lui Nestor Urechia, în Buşteni?

Cartea poate fi cumpărată on line de aici. Noi am gasit-o intr-un hipermarket :).

Tomiţă Năzdrăvanul!

- Ce-a mai făcut Tomiţă Năzdrăvanul, mamiiiii?

Sunt în pană de idei, doar ce ne-am trezit din somn, e dimineaţă. De obicei, apelăm la subiectul "Tomiţă Năzdrăvanul" când trebuie să facă ceva ce nu-i place şi distragem uşor atenţia. Aşa că, întreabă ea:

- Tomiţă are mânuţe?

- Nuuu, Tomiţă are lăbuţe!

- Păi, de ce nu are mânuţe?

- Aşa au pisicile, lăbuţe.

- Eu am văzut o pisică neagră cu puişori care avea mânuţe. Avea şi degete şi piele. Şi erau într-o casă albastră.

Nu ştiu de unde a scos "casă albastră" şi "pisică neagră cu puişori", dar îmi place să cred că universul ei este colorat, şi la propriu şi la figurat.

Ce am uitat să va spun este că Flavia are o atracţie deosebită faţă de pisici. Ar sta zile întregi să se joace şi să vorbească cu ele. Pe Tomiţă Năzdrăvanul nu l-a văzut niciodată, deşi există în realitate (este motanul soţiei şefului meu), dar ştim foarte multe despre el, îndeosebi ce mănâncă şi ce năzdrăvănii face, aproape zilnic.

Luna

- Mamiiii, a răsărit Luna!

- Şi ai văzut-o?

- Daaa, e Lună plină! (între noi fie vorba, nu cred că e Luna plină, doar am văzut-o ieri seară).

Are aceeaşi fascinaţie pentru Lună, ca şi anul trecut. Zilele trecute mă întreba dacă Luna are gură. Şi pentru a o vedea, s-a dus să-şi caute, în coşul cu jucării, un binoclu :)

Iar de vara trecută, avem o "perlă", memorabilă de altfel, prin asocierea unor cuvinte de oameni mari.

Eram în maşină, spre seară, mergeam la mare.

- Tatiiii, a răsărit Luna!

- Da, tati, o vedem! Şi e frumoasă Luna? face tati conversaţie cu ea.

- Da, e frumoasă, potrivită - oricum.

Logica întrebărilor şi răspunsurilor

Revenim la întrebarea: "Pe mine cine m-a făcut?"
- Doamne-Doamne, mami.
- Şi am căzut din Cer?
Trag aer în piept (bine că nu m-am tăiat, căci curăţam nişte legume) şi nu sunt foarte stăpână pe ce vreau să-i spun.
- Da, mami, ai căzut din Cer.
- Şi unde am căzut?
- Păi, în braţe la mami şi la tati...
Pe cât de logice şi pertinente sunt întrebările/răspunsurile Flaviei, pe atât sunt lipsite de inspiraţie răspunsurile mele...

1 Iunie

Mi-as fi dorit, macar astazi, sa fiu acasa, cu Flavia ... De fapt, mi-as dori sa fiu din nou acasa cu ea, sa avem tot timpul din lume sa facem ce ne place. Asta pentru ca, in fiecare dimineata, ma roaga sa nu ma mai duc la serviciu ... Cred ca asta ar fi fost cel mai frumos cadou pe care si-l dorea astazi!

p.s. bodypainting-ul apartine Flaviei in totalitate: intr-un moment in care scriam ceva (de mana), a vrut si ea un pix. Eu am capatat cateva minute de liniste, iar ea o ... "broderie" originala!

Întrebări existenţiale

Zilele trecute, Flavia se uita pe albumul cu poze de la nunta noastră. Îi recunoaşte pe toţi: mami, tati, naşii, bunicii, unchii, mătuşile etc. Întrebarea (firească, de altfel, pentru un tablou complet):
- Dar eu unde eram?
- Tu ... erai pe drum, îi spune taică-su.


Asta seară, la baie. Ea îşi vedea de ale ei (găletuşa, lopeţica de nisip - cu care se balaceste şi pe care le variază de la seară la seară), eu îmi vedeam de ale mele. Era cam linişte şi mă întreabă:
- Mami, pe mine cine m-a făcut? Doamne-Doamne?!
Hmmm, ce/cum să-i spun.
- Da, Doamne-Doamne, dar şi mami cu tati, care s-au iubit şi te-au făcut pe tine.
- Şi din ce m-ai făcut?!

Se apropie Noaptea muzeelor

Anul trecut, am marcat momentul "Nopti albe in muzee", vizitand Muzeul de Istorie si Arheologie din Constanta. Evident, cu copilul, care ne-a facut hatarul cu oarece interes, pana intr-un anumit punct.
Mi se parut un lucru frumos, motiv pentru care vom merge si anul acesta. Desi, am putea merge mai des.

Pentru Constanta n-am gasit informatii asupra muzeelor inscrise in acest program, dar sigur vom gasi ceva deschis. Nu ma astept la activitati deosebite (poate voi fi surprinsa:-))

p.s. Daca as fi fost in Bucuresti, as fi mers la Muzeul National "George Enescu", programul pare tare atractiv.

Potrivit Mediafax, ediţia a patra a "Nopţii muzeelor" va fi organizată, în acest an, pe 17 mai, Ministerul Culturii şi Cultelor (MCC) invitând muzeele din România să participe la acest program care are loc anual, în mai multe ţări europene, şi să-şi deschidă porţile pentru publicul larg.

Iniţiativă franceză, "Noaptea muzeelor" a permis, încă de la crearea sa, în 2005, construirea şi consolidarea unei reţele de muzee europene în jurul unui eveniment comun. Scopul a fost acela de a încuraja publicul larg, în special tinerii, să descopere colecţiile muzeelor.

În acest an, manifestarea va fi organizată în preajma Zilei Internaţionale a Muzeelor (18 mai), fiind un eveniment patronat de Consiliul Internaţional al Muzeelor.

Astfel, porţile muzeelor din România se vor putea deschide pentru publicul larg, sâmbătă, 17 mai, începând cu orele 19.30. Şi în acest an, expoziţiile, teatrul, filmul, dansul şi spectacolele sunt invitate la muzeu, cu ocazia acestui eveniment festiv. Accesul la manifestările prilejuite de "Noaptea muzeelor" este gratuit sau contra unor sume simbolice.
Anul trecut, Noaptea muzeelor a fost organizată pe 19 mai, la manifestare participând aproximativ 2.000 de muzee de artă, istorie, etnografie şi ştiinţă, din aproape 40 de ţări europene. Din România, în cadrul evenimentului şi-au deschis porţile Muzeul Naţional de Istorie a Transilvaniei din Cluj, Muzeul Astra din Sibiu, Muzeul Naţional de Geologie din Bucureşti, Muzeul Naţional de Artă al României (MNAR), Muzeul Colecţiilor de Artă etc.

"Noaptea muzeelor" a fost iniţiată în 2005 la propunerea lui Donnedieu de Vabres, atunci ministru al Culturii şi Comunicării din Franţa, cu scopul de a atrage spre instituţiile muzeale un public cât mai numeros. Astfel, "Noaptea muzeelor" s-a alăturat altui eveniment organizat începând cu 1999 - "Primăvara muzeelor".

Pentru cei interesati, link-urile de mai jos va vor conduce spre mai multe informatii asupra muzeelor inscrise si a activitatilor care se vor desfasura.

Pentru Bucuresti, Sf. Gheorghe, Iasi, Cluj-Napoca si Sinaia, Gramo a gasit un program cuprinzator aici

Noaptea muzeelor la Brasov

Noaptea muzeelor la Sibiu

Children

Ia copilăriei mele

Motto:

ÍE, ii, s.f. 1. Bluză femeiască caracteristică portului naţional românesc, confecţionată din pânză albă de bumbac, de in sau de borangic şi împodobită la gât, la piept şi la mâneci cu cusături alese, de obicei în motive geometrice, cu fluturi, cu mărgele etc. 2. Parte a corpului la unele animale, reprezentată printr-o îndoitură a pielii. – Lat. [vestis] linea. (conform DEX on-line)

.

Această ie a fost croită de bunica ... adoptivă (o vecină de apartament de bloc). Împreună cu sora mea, pe mamaie şi tataie de la bloc, i-am iubit mai mult decât pe bunicii noştri de sânge. Această ie a fost ia mea, cusută de mama. La oraş. Şi n-a fost singura, a cusut şi pentru sora mea. Ii care s-au rătăcit, mai bine zis au fost daruite. A sora-mii a rămas doar într-o poză de la o serbare de Crăciun, la grădiniţă.

Pe a mea (cea din poze) am recuperat-o anul trecut. Ne-a restituit-o vecina (alta), căreia i-o dăduse mama tot pentru serbările şcolare ale fetiţei.

De când am recuperat-o, mi-am pus în gând să o recondiţionez puţin (tivul trebuie refăcut). Dar mi-e teamă să nu o stric. Şi tot nu găsesc timpul necesar ... Pânza este foarte fină. Aţa la fel. Dacă ar fi să caut într-un magazin o pânză asemănătoare, nici n-aş şti cum să cer.

Cusutul ei a presupus multă migală şi răbdare, desigur. Ah, ce vremuri trebuie să fi fost. Program tv lipsă, internet lipsă, tata lucra peste program pentru a face un ban în plus. Iar mama stătea cu noi şi cosea ... ii.

.

vedere din faţă:

vedere din spate:

Ziua Pământului

Mai multe, citiţi aici.
sursa imaginii

Hristos a Inviat!

Lumină din lumina sfântă ...

N-am putut ajunge aseară la înviere. Ieri, Flavia a făcut febră, nu mare, dar suficient să nu am curajul a o lăsa singură. Am deschis radioul local, apoi tv-ul local care transmiteau slujba învierii de la mal de mare.

Soţul n-a vrut să meargă să ia lumina de la catedrala din Constanţa (unde se aducea lumina de la Sfântul Mormânt), a ales să meargă la bisericuţa noastră la care mergem de obicei.

Mare mi-a fost bucuria, când, reîntorcându-se acasă, soţul mi-a spus că a adus lumină din lumina sfântă, chiar de la biserica noastră, fără a se deplasa în Constanţa.
Părintele nostru ne-a făcut o mare bucurie, greu de descris în cuvinte, ci doar simţind-o/trăind-o.

Pete de culoare

Din nou Forsythia ...
Dar şi magnolia ...

brânduşe ...
şi pelicani înfometaţi ...

Amintiri vechi şi noi

Vreme trece, vreme vine,
Toate-s vechi şi nouă toate;
Ce e rău şi ce e bine
Tu te-ntreaba şi socoate;
Nu spera şi nu ai teamă,
Ce e val ca valul trece;
De te-ndeamnă, de te cheamă,
Tu rămâi la toate rece. (Mihai Eminescu, Glossă)

Cu ani în urmă, cineva îmi spunea că undeva, în zona veche a oraşului, există o stradă a cărei lăţime nu depăşeşte lungimea unei bănci de şcoală. N-am vrut să-mi spună exact unde se află, nici n-am căutat strada cu pricina în PA. M-am bucurat tare mult când am aflat-o, mai precis s-a lăsat descoperită într-o zi toridă de vară, cu "plictis de zile mari". Dintre toate aşezările, cel mai mult mi-a plăcut casa cu turnuleţ.
Astăzi am revenit pe strada îngustă, în formaţie de 3 (sau 4, dacă îl punem la socoteală şi pe Martinică)...

Scrisoare către un ţânţar ...

Am crescut la bloc, cu puţine ieşiri din decor. Am crescut cu ideea că ţânţarii ne ciupesc, deci ne fac rău, muştele sunt purtătoare de microbi, gândacii de bucătărie, şoarecii, şobolanii de asemenea. Deci, trebuie ... omorâte. Doar la facultate, cine a avut urechi să audă şi minte să înţeleagă, a priceput că toate se leagă de toate şi că fiecare vieţuitoare îşi are locul şi rolul său bine determinat în natură. Acum, zic, lăsate de bunul Dumnzeu, fiecare cu rostul său.

Flavia creşte pe zi ce trece, este tot mai conştientă de lumea din jurul ei. Tot navigând prin blogosferă şi citind una-alta, am zis că trebuie să adoptăm altă atitudine în privinţa ... măcelului împotriva ţânţarilor, prezenţi la noi, şi în anotimpul rece.

Iată ce ne-a ieşit (aseară):

- Mami, uite, un ţânţar nesuferit, pe perete, lângă tine! Hai, să-l omorâm! (expresia "ţânţarul nesuferit" vine de la mine)

- Lasă-l, mami, să trăiască. Uite, deschidem fereastra şi îi spunem să iasă afară, să zboare.

Tati vine cu altă idee:

- Flavia, du-te şi adu caietul şi creionul să-i scriem o scrisoare ţânţarului de pe perete!

Nu prea pricepe ea ce vrea să spună tati, drept dovadă, ne răspunde:

- Să scriu cu culoarea pe perete?

- Nuuuuuu! Să-i scriem o scrisoare ţânţarului!

În fine, aduce caietul, creionul-culoare albastru, tati dictează şi Flavia scrie:

"Dragă ţânţarule,

Te rog să ieşi afară!"

Până am scris noi mesajul, ţânţarul a şi zburat! Sic!

Foarte interesant cum a perceput textul dictat: pentru fiecare cuvânt, a desenat o formă neregulată. "Traducerea" am notat-o pentru claritatea mesajului copil-adult!

Şi uite aşa, i-am distras copilului atenţia de la a mai omorî ţânţari! Păi, ce vină au ei, sărmanii, dacă oamenii au apă la subsol?!

Primăvara pe strada mea ...

Primele pete de culoare ale primăverii. Păpădiile, pe care Flavia, văd că nu le-a dat uitării pe timpul iernii.

Tufele de Forsythia, un arbust care mie îmi place tare mult, căci are ca şi caracteristică specifică, faptul că înfloreşte înainte de a-i da frunzele. În aceeaşi categorie se încadrează şi magnolia, cu deosebirea că nu am poze. Am rămas doar cu amintirea magnoliei de lângă Teatrul de Vară din Constanţa, dar a-l cărei parfum s-a dovedit a fi nesemnificativ în momentul în care s-a construit mallul.

Forsythia, azi ...

Mărţişoare decupate

Viaţa la ţară m-a stârnit. Îmi place să decupez, îmi place lucrul de mână, îmi place să frământ pâine, îmi place să fiu mamă şi copil, în acelaşi timp.

Felicitările decupate au fost un mister pentru mine până acum câteva luni, când L. mi-a dat link-ul lui Robert Sabuda, cu o serie de modele destul de simple (pentru începători).

Cum Flavia este prea mică pentru a decupa, ei îi revine sarcina de a colora. Dar, vai, este atât de precaută, încât mi-a lăsat doar câteva pete de culoare pe aripile fluturaşului. Cred că este primul fluturaş care a apărut în această primăvară, mult aşteptată.

Tot din această categorie primăvăratică, se înscrie floarea de nufăr, pe care n-am lăsat-o albă, din dorinţa de a o dărui cuiva drag drept mărţişor şi care are mare slăbiciune pentru culoarea galbenă.

Isprăvile Flaviei

Astă seară, Flavia mi-a spus că "face o mâncare ... foarte bună" din boabe de coriandru, piper alb şi ... foi de dafin (pe care le denumeşte/recunoaşte foarte bine)... Le-a pus în ordinea de mai sus într-un castron de-al ei, după care a adus un ibric şi a zis că face ... ceai de mentă.
Boabele au ajuns spre final pe ... jos (dar într-un singur loc), iar în finalul-finalului - în două ceşti ...
Tati a zis să o lăsăm, că prea se joacă frumos ...

Mănăstirea Brancoveanu, Sâmbăta de Sus

Praful şi cleştişorul

Simt ceva in nas, un fir de praf, probabil. Flavia mă vede că îmi ating nasul şi mă întreabă ce am. Îi spun că mi-a intrat praf în nas.
- Să-l scoatem cu cleştişorul! îmi oferă ea soluţia ... salvatoare.

Explicaţie: "cleştişorul" vine din povestea Elenei care şi-a băgat un bob de mazăre în nas, bob pe care dl. doctor l-a scos cu un cleştişor ...

O floare ... "inteligentă"

Poezii pe placul Flaviei ...

Pisica
Doamna Miau e mare hoaţă,
Mişcă tainic din mustaţă:
- Şoricele, unde eşti?
Vino, am să-ţi spun poveşti ...
- Las' că mi-ai mai spus, coniţă,
Şi-am rămas fără codiţă ...

Lupul
- Ce pofteşti, cucoane Lup?
- Iedul meu cel drag! Te pup!
- Nu ştii Capra cu trei iezi?
- Ce-o fi asta? Nu ştiu ... Vezi ...
- O poveste cu ... morală.
- Dragă, eu nu-nvăţ la şcoală!

versuri de Vasile Romanciuc, Cine şi ce mănâncă din colecţia Vreau să ştiu

Girafa, de Flavia-Maria

Oare girafa face febră? Prietenii ştiu de ce ne întrebăm ...

La joacă, cu "tătica"

Ingrediente:
- plastilină
- planşetă pentru modelat plastilina
- scoici (adunate de la "malul mării", cum spune Flavia, deşi dacă îmi amintesc bine mai sunt şi scoici adunate de prin mormane de nisip folosit în construcţii)
- timp şi răbdare (ale lui tati)

Mod de preparare:
Se lasă copilul să frământe bine plastilină (Flavia încă nu s-a plictisit de frământat), cu supravegherea de rigoare (altfel, riscăm să călcăm pe plastilină în întreagă casă).

Când mami şi tati sunt la serviciu, plastilină este ascunsă bine, într-un dulap la care Flavia nu ajunge.

Datorită ingeniozităţii Flaviei, culorile iniţiale ale plastilinei s-au amestecat, aşa că ne-au ieşit nişte ... "brăduţi" gata împodobiţi.

Drept vârf, le-am dat cadou câte o scoică.

Iată, ce ne-a ieşit:

later edit: "tătica" este alintul Flaviei pentru tati (corespondentul pentru "mămica" :))

Oglindă, oglinjoară ...

"Oglindă, oglinjoară ... Cine-i cea mai frumoasă din ţară?" întreb eu.
"Mămica", răspunde Flavia!

Îngeri, zmei şi joimăriţe ... Mitologie populară pe înţelesul copiilor

Mi-a plăcut cum suna titlul. Am luat-o după raft şi am răsfoit-o în grabă. Mi-am amintit de perioada şcolii primare, când ni se dădeau de citit lecturi suplimentare şi nu aveam de unde lua cărţile. Am zis că e bună la casa omului. Am aruncat o privire asupra preţului şi o alta, soţului. Preţ acceptabil, o luăm.

Cartea poate fi cumpărată şi on-line de aici.

Ajunsă acasă şi răsfoind-o pe îndelete, mi-am dat seama că ţin în mâini o adevărată comoară.

În primul rând, cartea este tipărită în memoria Irinei Nicolau. Până anul trecut, n-am ştiut absolut nimic despre Irina Nicolau. Am citit prima data despre ea pe blogul Ancăi, iar postarile ei m-au făcut să caut mai mult. M-a impresionat personalitatea acestui om, iar eu mă simt mică-mică de tot pe lângă ea.

În al doilea rând, mi-au plăcut ilustraţiile concepute de Cosmin Mihalache, pornind de la desenele realizate de copiii care au frecventat "Atelierul de creativitate" al Muzeului Ţăranului Român. Dacă aş mai fi copil, mi-ar palcea să particip la un astfel de Atelier ...

În al treilea rând, textele aparţin autorilor: Carmen Mihalache, Ana Pascu, Cosmin Manolache, Ciprian Voicilă, despre care am aflat că sunt oameni dedicaţi muncii lor.

Iată cuprinsul cărţii:

CÂTEVA LECŢII DESPRE SAT
FĂPTURILE DIN CERURI (Îngerii, Sfinţii, Soarele, Luna, Luceafărul)
FĂPTURILE TIMPULUI ŞI ALE VREMII (Zilele săptămânii, Joimăriţă, Lunile anului, Baba-Dochia, ş.a.)
FĂPTURILE VĂZDUHULUI (Vântul, Ielele, Varcolacii, Zburătorul, ş.a.)
FĂPTURILE PĂMÂNTULUI (Căpcăunii, Uriaşii, Căţelul-Pământului, Şarpele-Casei, ş.a.)
FĂPTURILE PĂDURII (Muma-Pădurii, Fata-Pădurii, Brehnele)
FĂPTURILE APELOR (Fetele-Mării, Caloianul - despre care am o amintire plăcută din copilăria mea-cea-dintre-betoane, Cel-din-baltă)
FĂPTURILE DIN BASME (Făt-Frumos şi Ileana-Cosânzeana, Zmeul, Statu-Palmă-Barbă-Cot, ş.a.)
PLANTELE MIRACULOASE (Iarba-fiarelor, Floarea-de-ferigă, Mătrăgună, Piperul, Alunul)

ANIMALE SFINTE, NECURATE SAU NĂZDRĂVANE (Câinele, Pisica, Vaca, Boul, Cocoşul, Ciocârlia, Corbul, ş.a.)
GLOSAR
BIBLIOGRAFIE SELECTIVĂ
DESPRE AUTORI

Păstrez in minte prima lecţie despre sat: "Satul este o lume aparte. Oamenii care trăiesc la ţară, legaţi prin fire nevăzute de pământul pe care-l iubesc, îl lucrează şi-l transmit mai departe urmaşilor, au o relaţie specială cu spaţiul, cu timpul, cu natura cu semenii lor. Totul are importanţa sa, de la gâza cea mai măruntă până la vita din grajd, de la lemnul porţii până la mâncarea de pe masă. Totul se află în mână lui Dumnezeu şi se întâmplă după rânduieli de mult timp statornicite. Viaţa oamenilor are reguli precise, iar munca lor, din zorii zilei până la căderea nopţii, este singura care dă sens vieţii."

Atât de simplu şi atât de frumos ...

Încă mai nădăjduiesc că, într-o zi, vom fi şi noi parte a acestei lumi ...